Cinci scriitori născuți în luna iunie


   Este o adevărată povară pentru un cititor să își aleagă viitoarele lecturi atunci când are la dispoziție atât de multe cărți. Dar, noi avem soluția pentru un TBR ideal al lunii iunie! În cele ce urmează, noi vă vom prezenta cinci autori născuți în superba și călduroasă luna iunie, alături de câte o recomandare de carte de la fiecare.

Luna aceasta îi serbăm pe:

1. Dan Brown - (n. 22 iunie 1964)
Născut în Exeter, New Hampshire, Dan Brown este recunoscut pentru senzaționalele thrillere detective traduse în peste 40 de limbi. Puțini sunt cei care știu că acesta nu a fost din totdeauna scriitor, ci a avut diverse alte ocupații precum: compozitor de cântece sau profesor de limbă engleză. 
În ziua de astăzi este imposibil să intri într-o librărie și să nu vezi cel puțin o carte semnată Dan Brown. De ce? Răspunsul este cât se poate de simplu! Cărțile lui sunt de o complexitate șocantă, temele recurente fiind construite pe baza pasiunii sale pentru criptografie, chei sau coduri, iar acțiunea te ține mereu în priză astfel încât e de neimaginat să lași din mână cartea până nu o termini. 
Dacă nu ați citit nimic de acest autor, vă sfătuim să nu mai așteptați și să începeți cu ANGELS AND DEMONS

2. Thomas Hardy, (n. 2 iunie 1840 — d. 11 ianuarie 1928)
Născut la Higher Bockhampton, un sătuc din parohia localității Stinsford, la est de Dorchester în comitatul Dorset, Thomas Hardy  a fost un scriitor și poet naturalist britanic. Hardy a studiat arhitectura la Dorchester până în 1862, când s-a mutat la Londra. Cinci ani mai târziu s-a întors la Dorset pentru a lucra ca asistentul  unui arhitect local. De asemenea,  a fost premiat de Institutul Regal al Arhitecților Britanici și de Asociația Arhitecturală.
Romanele sale au ca punct de reper comitatul semi-imaginar Wessex, acesta declarând că a folosit acest comitatul  pentru prima dată în Far from the Madding Crowd  în 1874, primul său roman semnificativ, astfel că  romanul a avut parte de un succes suficient pentru ca Hardy să poată renunța arhitectură și să se dedice carierei literare.
Viziunea sa fatalistă și pesimistă l-a înălțat pe acesta pe piedestalul clasicilor din literatura universală, astfel că romanul FAR FROM THE MADDING CROWD este de nelipsit din biblioteca oricărui cititor.

3. Erich Wolf Segal (n. 16 iunie 1937  – d. 17 ianuarie 2010)
 A fost un scriitor, scenarist, profesor și clasicist de origine Americană. Fiu de rabin, acesta a predat literatura gracă și latină la universități de prestigiu precum Harvard, Yale sau Princeton, devenind ulterior om de onoare al universității Oxford. Este recunoscut pentru romanul de succes Love Story, o dramă romantică adaptată după scenariul filmului omonim. 
 Cartea a devenit cea mai vândută lucrare de ficțiune în 1970 din Statele Unite și a fost tradusă în mai mult de 20 de limbi. Romanul a rămas timp de 41 de săptămâni în lista celor mai buni vânzători din New York Times, ajungând la primul loc. Acesta poate fi cumpărat de aici.

4. Antoine de Saint-Exupéry (n. 29 iunie 1900 – d. 31 iulie 1944)
Antoine-Marie Roger, viconte de Saint-Exupéry este recunoscut ca  romancier, eseist și reporter francez, aviator căzut pe frontul antifascist. Născut la Lyon,  în 1910 intră la colegiul din Mans și își continuă studiile în Elveția. În 1921 intră în aviația franceză și, în 1926, devine pilot de linie al unei companii particulare. Primele sale romane, „Courrier Sud“  și „Vol de nuit“, au la bază experiența sa de aviator și se remarcă prin descrierea unor situații periculoase. Însă, acesta se face cu adevărat cunoscut  unui cerc larg de cititori prin prisma povestirii „Le Petit Prince“ („Micul Prinț“, 1943). Tradusă în peste 100 de limbi, The Little Prince este una din cele mai citite cărți din lume. Considerată ca aparținând literaturii pentru copii datorită subiectului tratat ce are în lumină un mic locuitor al unei planete care pornește într-o călătorie prin lume în căutarea adevăratului sens al vieții. Povestea în sine este una complexă și emoționantă cu puternice note filosofice ce se dedică atât publicului tânăr cât și celui experimentat. 
“The most beautiful things in the world cannot be seen or touched, they are felt with the heart.”   - The Little Prince

5. George Orwell  (n. 25 iunie 1903 — d. 21 ianuarie 1950)
George Orwell (pseudonimul literar și jurnalistic al lui Eric Arthur Blair) a fost un scriitor englez, comentator al radio BBC, editorialist și reporter. El a luptat ca voluntar în Războiul Civil din Spania de partea comuniștilor. 
Născut în orașul Motihari, capitala statului Bihar din India de astăzi, se mută în Anglia unde studiază la o universitate și publică diverse articole în revistele colegiului. Ulterior, se angajează în cadrul Poliției Imperiale Indiene, perioadă în care lucrează la romanul Zile birmaneze.  
Acesta este recunoscut pentru  două romane faimoase de satiră în care atacă totalitarismul, ce au fost interzise de mai multe ori de-a lungul timpului din motive politice: Ferma Animalelor (1945) și  
O mie nouă sute optzeci și patru (1949).
Romanul O mie nouă sute optzeci și patru  are la bază acțiunea într-un viitor distopic și prezintă o parte din viața intelectualului Winston Smith sub opresiunea guvernului totalitarist. 
 Big Brother is watching you. - 1984 

BONUS: Anne Frank (n. 12 iunie 1929 - d. martie 1945)
Nu o puteam uita din acest top pe Anne Frank. Tânăra fată evreică, care și-a pierdut cetățenia germană în exilul olandez și care a căzut victimă genocidului nazist din cel de-al Doilea Război Mondial.
Jurnalul său, publicat după război de către tatăl ei, care supraviețuise, este considerat un document istoric al Holocaustului, prezintă relatările acesteia în timpul șederii sale la Amsterdam, înainte de a fi arestată. 
De o profunzime incredibilă, romanul îți arată ororile războiului prin ochii unui copil evreu. Iar ceea ce doare cu adevărat este faptul că totul este real, nu este nici un strop de ficțiune printre cuvintele ei.
“Although I'm only fourteen, I know quite well what I want, I know who is right and who is wrong. I have my opinions, my own ideas and principles, and although it may sound pretty mad from an adolescent, I feel more of a person than a child, I feel quite indepedent of anyone.”  - ANNE FRANK: DIARY OF A YOUNG


Acestea fiind spuse, sperăm să vă inspire articolul nostru și vă așteptăm în librăriile noastre (Doamnei / Bratianu) sau în magazinul online.
Vă dorim lectură plăcută și o vară cât mai frumoasă! 



Comentarii